"Ghidul copilăriei retrocedate" de Andrei Codrescu, Florentina Mocanu, Gavriil Pinte, Regia: Gavriil Pinte, Scenografia: Roxana Ionescu

"Un om în două părţi sau două părţi într-un om?"

         Aceasta este marea mea dilemă. Andrei Codrescu este poet, prozator şi eseist. S-a născut la Sibiu, în 1946, sub numele de Andrei Perlmutter. În anii 60 emigerază din România în Statele Unite ale Americii, împreună cu mama sa, unde se stabileşte şi trăieşte şi în prezent. În acestă perioadă începe să semneze cu numele de Andrei Codrescu. 
        Încă din începutul spectacolului, putem observa personajul Andrei Codrescu matur, confuz de timpul care a trecut peste el. Trăieşte prezentul anilor 1990, când a sărbătorit 25 de ani de la absolvirea Liceului "Gheorghe Lazăr" din Sibiu. 

         Spectatorii aşezaţi la mese paralele, au ocazia de a participa la scenele din liceu, mai precis la probele de BAC, ale lui Andrei Codrescu, acesta întâlnindu-se cu egoul său de 18 ani Andrei Perlmutter, interpretat de actorul Ciprian Scurtea. Cea mai interesantă parte a întregului spectacol este aceea că poţi afla o mulţime de lucruri legate de viaţa omului şi scriitorului Andrei Codrescu, despre modul în care se făcea şcoală în anii `50-`60, despre relaţia elev-profesor de atunci, despre iubirile cu cele două colege şi cu profesoara de rusă. Trecerea de la un episod la altul este  marcată astfel încât se creează impresia că păpusile unui vechi orologiu medieval s-au pus în mişcare, recursul la memorie fiind accentuat de pedalările ritmice pe cele opt biciclete vopsite în alb cu coarne de berbeci, marcând în permanenţă plaiurile României mioritice.

         “Echipa de interpreţi” dă viaţă acelor personaje bizare ( Dulcea, Marinella, Ory, Aurelia, Marcel), dar şi Profesoarei de franceză, Profesoarei de rusă, enigmaticei Doamne în negru, Profesorului de educaţie fizică. Costumele sunt semnate de Roxana Ionescu şi, pe lângă regie, Gavriil Pinte, mai semnează decorul şi ilustraţia muzicală în „Ghidul copilăriei retrocedate". 

“Felii” de Lia Bugnar, Scenografia: Dragoş Buhagiar, Coregrafia: Florin Fieroiu, Muzica: Vlaicu Golcea

“Şapte vieţi într-una singură”

Spectacolul "Felii" regizat şi scris de Lia Bugnar, o are în rolul principal pe Ofelia Popii. Întreaga piesă pare a fi o provocare pentru actriţă, interpretând rolul a şapte femei, în diferite "felii de viaţă". Aşadar, putem spune că e un one woman show.
       Debutând cu moartea unui bărbat, care este numitorul comun al celor şapte scene, întregul spectacol se învârte în jurul acestui subiect reprezentând părţi din poveştile care gravitează în jurul unui om. Dacă stăm să analizăm întreaga piesă, putem observa că centrul spectacolului e femeia, aceasta reliefând drama pe care o trăieşte dea lungul unei vieţi întregi în diferite ipostaze. Ofelia Popii  interpretează şapte roluri diferite, şapte "felii de viaţă". Pe scenă au urcat, pe rând, Margareta, Clea, Ela, Doctoriţa, Bella, Bătrâna doamnă şi Nbamira. De la idei despre viaţă, iubire, criză, tristeţe, spectacolul poartă publicul prin diferite stări sufleteşti, atingând apogeul momentelor hilare la finalul acestuia .

În acest spectacol veţi vedea o actriţă care ştie să pună în evidenţă fiecare parte a unei femei, aducând pe scenă, odată cu fiecare rol, mesajul spectacolului, acela că oricine în lumea aceasta merită să fie iubit, să aibă grijă sau să fie îngrijiţi de cei dragi.

“Viaţa cu un idiot” de Victor Erofeev, Traducerea şi adaptarea: Maria Dinescu, Scenariu: Andryi Zholdak

“Fericire şi milă în acelaşi timp...”

Spectacolul “Viaţa cu un idiot”, în scenariul lui Andryi Zholdak, este unul de mare amploare pe care actorii sibieni îl trăiesc la maxim, ca de altfel toate spectacolele din repertoriul lor. Tema principală a piesei este istoria umanităţii. Bazată pe brutalitate şi violenţă în mare parte, stârneşte în fiecare spectator o multitudine de sentimente atingând puncte extreme, adică de la starea de fericire, uşurare, redată în momentul în care femeia rămâne însărcinată şi totul pare că merge spre bine, şi până la starea de milă provocată în momentul în care femeia este distrusă pur şi simplu de cei din jurul ei. Toţi actorii sunt în transă astfel că nici violenţa care se abate asupra lor nu o mai simt, iar spre sfârşitul spectacolului par a fii epuizaţi din punct de vedere psihic şi fizic. După cum ne-a obişnuit, regizorul  Andryi Zholdak foloseşte o varietate de elemente care îi caracterizează modul de lucru, şi anume proiecţiile video ce atrag privirile spectatorilor, ajutând actorii să treacă de la o scenă la alta, şi multe alte elemente printre care şi laptele, acesta simbolizând, în viziunea regizorului, păcatul.

Dacă ar fi să concluzionez în câteva cuvinte impresia asupra primei vizionări a acestui spectacol, aş spune doar că în ciuda temei abordate şi a violenţei implicate, apreciez mai mult munca depusă de actorii sibieni. Spectacolul lui Zholdak te lasă cu porii deschişi. Te simţi parcă scuturat din toate părţile. Face din corpul şi psihicul tău un vas în care imaginile sunt mereu în fierbere.