“Şapte vieţi într-una singură”
Spectacolul "Felii" regizat şi scris de Lia Bugnar, o are în rolul principal pe Ofelia Popii. Întreaga piesă pare a fi o provocare pentru actriţă, interpretând rolul a şapte femei, în diferite "felii de viaţă". Aşadar, putem spune că e un one woman show.
Debutând cu moartea unui bărbat, care este numitorul comun al celor şapte scene, întregul spectacol se învârte în jurul acestui subiect reprezentând părţi din poveştile care gravitează în jurul unui om. Dacă stăm să analizăm întreaga piesă, putem observa că centrul spectacolului e femeia, aceasta reliefând drama pe care o trăieşte dea lungul unei vieţi întregi în diferite ipostaze. Ofelia Popii interpretează şapte roluri diferite, şapte "felii de viaţă". Pe scenă au urcat, pe rând, Margareta, Clea, Ela, Doctoriţa, Bella, Bătrâna doamnă şi Nbamira. De la idei despre viaţă, iubire, criză, tristeţe, spectacolul poartă publicul prin diferite stări sufleteşti, atingând apogeul momentelor hilare la finalul acestuia .

În acest spectacol veţi vedea o actriţă care ştie să pună în evidenţă fiecare parte a unei femei, aducând pe scenă, odată cu fiecare rol, mesajul spectacolului, acela că oricine în lumea aceasta merită să fie iubit, să aibă grijă sau să fie îngrijiţi de cei dragi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu